imi aduc aminte cu drag de zilele cand mergeam la bunici, undeva in campia banatului. si cum ma lasam purtat de imaginatie in aventurile din spatele gradinii, unde se intindea sesul a carui linie era intrerupta cand si cand de cate un pom razlet, o casa singuratica sau un palc de trestii ce tremurau obosit in caldura soarelui cocotat exact in mijlocul cerului ...
as vrea sa pot sa las mostenire amintirile mele.....
RăspundețiȘtergereca ele nu sunt ale voastre ... ci ale lor!
RăspundețiȘtergereodata se ocupa si cineva de blogul asta.....sau nu?
RăspundețiȘtergereacel copac pare ireal....Dar tu Sandu, l-ai văzut, l-ai imortalizat şi îl oferi tuturor care vor să vadă..
RăspundețiȘtergereAşa realizez pe lîngă cîte minuni ale naturii trec fără să le observ...deşi mereu îmi propun să deschid bine ochii, să absorb toată frumuseţea din jur, să o păstrez în memorie, ca antidot pentru momente grele...